Cutremur de 6,8 grade în Chile

Publicat de , 7 noiembrie 2015, 14:15
Un seism cu o magnitudine de 6,8 grade s-a produs sâmbătă în Chile, în zona de coastă, dar nu au fost relatate pagube materiale, iar Marina a afirmat că nu există indicii de tsunami, relatează Reuters.
Potrivit Institutului american de geologie USGS, epicentrul seismului a fost localizat la circa 100 km sud de portul chilian Coquimbo şi la o adâncime de 36 de km. El s-a produs la ora 4,32 locală (7,32 GMT) şi i-a trezit din somn pe locuitorii capitalei ţării, Santiago de Chile, situată la 300 km spre sud.
Chile reprezintă una dintre cele mai importante regiuni seismice active din lume, iar clădirile au fost proiectate ca să reziste la cutremurele periodice de magnitudine mare.
FOTO – arhivă