Voucherele de vacanţă au devenit realitate
Publicat de Bogdan Comșa, 29 octombrie 2015, 21:14
Primele contracte pentru vouchere de vacanţă au fost semnate atât de angajator cu emitentul, cât şi de hotelieri şi emitenţi, a declarat astăzi, noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Anca Pavel-Nedea.
Printre semnatarii primelor contracte pentru vouchere de vacanţă se află şi hotelurile Ambasador şi Decebal Estival 2002 de pe litoral.
Întrebată câte contracte au fost semnate, oficialul ANAT a precizat că, procesul abia a început şi nu există încă o statistică.
Legea voucherelor de vacanţă a fost publicată în Monitorul Oficial, în data de 1 iulie 2015.
Legea prevede că atât salariaţii din mediul privat, cât şi cei din sectorul bugetar, pot primi vouchere de vacanţă în limita a şase salarii minim brute, care vor putea fi folosite doar în turismul românesc.
Actul normativ stabileşte, de asemenea, că bugetarii nu vor mai putea primi prime de concediu decât sub formă de vouchere de vacanţă.