Românii încep să îşi schimbe preferinţele pentru vinuri
Publicat de Bogdan Comșa, 29 octombrie 2015, 19:48
Vinurile româneşti au început să câştige din ce în ce mai mult teren în faţa celor din import.
După 1989, evoluţia pieţei de profil a fost asemănătoare cu cea a berii şi a altor produse autohtone, după cum ne-a declarat Aurel Buzu, administratorul unor crame din Constanţa:
„Cu timpul, oamenii s-au convins că cea mai bună bere e berea românească şi că vinul românesc este inegalabil. La fel şi toate produsele alimentare – cele din România sunt incomparabile. Lumea deja nu mai doreşte falsuri, nu mai doreşte struguri din cauciuc, mere – tot la fel, fără nici un gust”.
La nivel mondial, în anul 2015, ţara noastră a ocupat poziţia a 12-a în ceea ce priveşte producţia de vin.
Potrivit specialiştilor din domeniu, România ar putea concura fără probleme cu state precum Chile sau Africa de Sud în ceea ce priveşte calitatea vinului.