Regele Mihai I al României împlineşte, astăzi, venerabila vârstă de 94 de ani
Publicat de , 25 octombrie 2015, 11:00
Regele Mihai I al României este singurul şef de stat din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial încă în viaţă.
Regele Mihai este stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul III al Reginei Elisabeta a II-a.
După moartea Regelui Ferdinand, când avea şase ani, în anul 1927, a devenit Rege al României.
Fiind minor, a fost tutelat de o Regenţă, condusă de Principele Nicolae al României.
După întoarcerea Regelui Carol al II-lea, a primit titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia“.
Pe 6 septembrie 1940, Carol al II-lea abdică şi părăseşte ţara, iar Mihai redevine Rege.
În ciuda refuzului Mareşalului Antonescu, pe 23 august 1944, Regele hotărăşte trecerea României în tabăra aliaţilor tradiţionali.
Începând cu anul 1944, se opune instaurării autorităţilor comuniste, greva regală fiind apogeul încercărilor, Regele Mihai refuzând să semneze decretele guvernului.
La sfârşitul anului 1947, Regele Mihai a fost forţat să abdice de comunişti.
În exil, Regele Mihai şi-a întemeiat o familie cu Principesa Ana de Bourbon-Parma, cu care are cinci fete.
Regele Mihai a încurajat, de-a lungul vieţii, respectarea drepturilor omului, păstrarea culturii naţionale, dezvoltarea economiei de piaţă, consolidarea statului de drept şi a democraţiei.
Fundaţia Principesa Margareta a României organizează, în această seară, la Ateneul Român, de ziua Regelui Mihai, a VIII-a ediţie a Concertului Regal de strângere de fonduri.
Tenorul Teodor Ilincăi şi Orchestra Fundaţiei, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, susţin un concert în beneficiul programului „Tinere Talente”.
Cei mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, vor primi burse de studiu şi oportunităţi de promovare.