ATENŢIE! Dacă nu arunci ambalajele în containerele speciale ai putea fi amendat!
Publicat de , 22 octombrie 2015, 08:53
Cei care nu vor respecta noile norme de reciclare a deşeurilor provenite din ambalaje vor fi amendaţi. Sancţiunile sunt stabilite de noua lege privind gestionarea deşeurilor, adoptată de Camera Deputaţilor prin vot decizional.
Legea stabileşte că toate persoanele fizice şi juridice au obligaţia să depună deşeurile provenite din ambalaje în containere speciale. Amenzile pentru nerespectarea legii ajung la 800 de lei pentru persoanele fizice şi la 20.000 de lei pentru operatorii economici.
Prin adoptarea acestei legi România evită aplicarea unor sancţiuni din partea Uniunii Europene. Dacă nu vor fi depuse contestaţii, legea va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.