Valentin Vrabie dă primăria din Peştera pe cea din Medgidia
Publicat de , 21 octombrie 2015, 09:54
Primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie a anunţat că va candida pentru fotoliul de primar al municipiului Medgidia.
„Vom face Alianţa Pentru Administraţie şi ceea ce s-a realizat în comuna Peştera se va realiza în toate aceste localităţi dacă vor câştiga independenţii. Eu voi candida la Medgidia, iar ceilalţi, ale căror nume vor fi făcute cunoscute la momentul potrivit, vor candida la primăriile Ciocârlia, Cobadin, Peştera, Aliman, Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Tortoman, Siliştea, Cuza Vodă şi Castelu”, a declarat pentru „Cuget Liber”, primarul independent Valentin Vrabie.