Camera Deputaţilor îl refuză pe Iohannis şi votează cu sindicatele
Publicat de Bogdan Comșa, 21 octombrie 2015, 16:55
Camera Deputaţilor a respins, prin vot decizional, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Legii Dialogului Social.
Astfel, rămâne în vigoare documentul legislativ adoptat, iniţial, de Senat şi Camera Deputaţilor, care prevede, între altele, ca la cererea organizaţiilor sindicale, angajatorii să reţină şi să vireze sindicatului cotizaţia pe ştatele lunare de plată.
Şeful statului recomanda, în cererea de reexaminare, diminuarea pragului actual de reprezentativitate a sindicatelor la negocierile colective. Prin respingerea de astăzi a Camerei Deputaţilor, acest prag rămâne, însă, de 50 la sută plus unu.