PEŞTERA. „Plantăm fapte bune în România”
Publicat de , 19 octombrie 2015, 13:20
Românii sunt invitaţi să planteze, pe 14 noiembrie, câte un puiet pe cele 79 de hectare confirmate de primăriile ce au răspuns apelului echipei „Plantăm fapte bune în România”.
Singura plantaţie inclusă în program din judeţul Constanţa se află în localitatea Peştera. Până în prezent aici, pe cele 6 hectare, s-au plantat 15.000 puieţi de salcâm, 2.500 puieţi de sălcioară şi 7.500 puieţi de glădiţă.
Pe adresa de internet plantamfaptebune.ro sunt disponibile două modalităţi de implicare: înscrierea ca voluntar în cadrul unei plantaţii oficiale într-unul din judeţele disponibile sau plantare independentă.