Medalii multe pentru CS Năvodari la „Cupa României Budokai Kickboxing”
Publicat de Catalin Donose, 19 octombrie 2015, 14:40
Tinerii sportivi de la CS Năvodari au înregistrat rezultate remarcabile în cadrul „Cupei României Budokai Kickboxing”, competiție desfășurată la Galați.
Antrenorul Marcel Jipeanu a mizat pe 13 sportivi dintre care 11 și-au adjudecat medalii de aur iar 2 au câștigat medalii de argint.
Petrică Purcaru de la CS Năvodari a luptat în gala profesionistă unde a primit numeroase aplauze, câștigând meciul înainte de limită.
Următoarea competiție la care vor participa sportivii de la CS Năvodari este programată la București, sâmbătă, 7 noiembrie în organizarea Federației Române de Kempo.