RADET începe probele pentru furnizarea căldurii
Publicat de valentin.lungeanu, 17 octombrie 2015, 17:22
De luni, RADET Constanţa va demara probele la rece şi apoi la cald, atât pe instalaţiile Regiei, cât şi pe cele interioare ale blocurilor.
Cu toate acestea, constănţenii vor avea căldură în apartamente doar atunci când condiţiile meteo o vor impune.
Deocamdată, municipalitatea nu a decis modificarea preţului încălzirii pentru sezonul de iarnă 2015-2016 şi, cel puţin în prezent, preţul rămâne la fel ca şi iarna trecută.
Cu toate acestea, Primăria caută soluţii pentru ca toţi abonaţii RADET să beneficieze de subvenţie în această iarnă la căldură.
La Constanţa, preţul gigacaloriei este unul dintre cele mai mari din ţară: 383 de lei.