Gospodari voluntari pe străzile din Constanţa
Publicat de Bogdan Comșa, 15 octombrie 2015, 19:50
În perioada 12-14 octombrie, ca participant voluntar al Campaniei “Curățăm Constanța noastră”, inițiată de Primăria Municipiului Constanța, Grupul Local Dobrogea Nord a demarat acţiuni de ecologizare în zona cartierelor Faleză Nord, Casa Casătoriilor și în Parcul Tăbăcăriei, în semn de respect față de oraș, de locuitorii acestuia și pentru promovarea și conștientizarea necesității unei atitudini civice responsabile.
Protejarea mediului este fundamentală în zilele noastre, deoarece este necesar să ne gândim, atât la sănătatea noastră, cât şi la nevoile viitoarelor generaţii.
Astfel, chiar dacă luni și marți, vremea a fost potrivnică ieşirii din casă, conştienţi de faptul că problema deşeurilor depozitate necorespunzător reprezintă un real pericol, atât pentru sănătatea umană, cât şi pentru mediul înconjurător, angajații Grupului Local Dobrogea Nord s-au implicat în mod activ în demersul de igienizare al unor zone din cartierele Faleză Nord, Casa Casătoriilor și Parcul Tăbăcăriei – se arată într-un comunicat de presă.
„Având în vedere faptul că, în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală Integrată “Dobrogea Nord – Pământul Sălbatic dintre Ape”, am inițiat și promovat măsura de “Protecție a mediului la nivelul zonei pescărești Dobrogea Nord”, am dorit să ne alăturăm și Campaniei “Curățăm Constanța noastră”, deoarece un mediu curat este esenţial pentru sănătatea locuitorilor oraşului Constanţa. Necesitatea acestui demers a pornit tocmai din dorinţa de a pune pe agenda cetăţeanului responsabilitatea pentru un mediu mai curat, bunul simţ, dar şi de a ne arăta solidaritatea faţă de orice mişcare de tip ecologist” – se arată în comunicat.