A venit căldura în apartamentele tulcenilor
Publicat de , 15 octombrie 2015, 09:26 / actualizat: 15 octombrie 2015, 11:08
La Tulcea, 60 de apartamente din cele aproape 13.000 branşate la sistemul centralizat au, de săptămâna aceasta, căldură.
Caloriferele s-au încălzit şi în saloanele Spitalului Judeţean, la Consiliul Judeţean şi Prefectura Tulcea.
Energoterm este pregătit să dea drumul la căldură în tot oraşul după 25 octombrie.
Asta, dacă doresc şi beneficiarii, ţinând cont de faptul că restanţele tulcenilor acumulate în ultimii ani nu au fost plătite nici până acum.
Pentru a nu lucra în pierdere, furnizorul a cerut majorarea preţului la gigacalorie, cel mai târziu din 15 noiembrie, spune directorul Energoterm, Nicuşor Bâscă.
În acest an, 600 de apartamente s-au debranşat de la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, iar alte 100 de apartamente s-au reconectat, a mai spus directorul Energoterm, Nicuşor Bîscă.
Societatea tulceană a cerut Guvernului 9 milioane de lei, pentru plata în avans a facturilor la gaze, astfel încât să nu fie nevoită să întrerupă serviciile.