ULTRAJ la Ion Corvin. Înarmat cu o sabie, a ameninţat Poliţia

Publicat de , 14 octombrie 2015, 14:56
Poliţiştii din Ion Corvin au fost sesizaţi, marţi noapte, de trei persoane, despre faptul că Tapalagă Marian-Constantin le-a distrus locuinţele prin spargerea geamurilor, iar pe una dintre acestea a ameninţat-o şi pe alta a agresat-o.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii aflaţi în serviciu, care l-au identificat la una dintre cele trei locuinţe pe bărbatul în cauză, care era înarmat cu o sabie artizanală şi care i-a ameninţat cu acte de violenţă, după care a fugit pe o stradă laterală.
Bărbatul a fost identificat în curtea locuinţei sale, unde a continuat cu proferarea de ameninţări, având sabia în mână şi aruncând cu pietre după poliţist.
Poliţistul aflat la faţa locului a efectuat uz de armă în mod legal, trăgând 4 cartuşe în plan vertical. Ulterior, poliţistul a pătruns în locuinţa individului, unde l-a dezarmat de sabie şi imobilizat folosind spray-ul din dotare.
Cazul a fost prezentat procurorului, care a dispus efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe, violare de domiciliu, ameninţare şi distrugere.
FOTO – arhivă