Spitalul Judeţean ar putea plăti o sută de mii de euro pentru tehnica laparoscopică 3D
Publicat de , 14 octombrie 2015, 10:56
Negocieri importante la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) din Constanța! Acestea se desfăşoară miercuri şi privesc achiziţionarea de aparatura laparoscopică 3D, cu care medicii constănțeni au avut ocazia să opereze, aceasta fiind pusă la dispoziție, demonstrativ, de o firmă privată. Medicii au fost mulțumiți de calitatea aparatului, așa că și-au dat acordul pentru achiziția sa.
„Dacă va exista un acord asupra condițiilor de livrare si financiare, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța va fi primul spital public din România care va avea o astfel de instalație, fapt care va crește calitatea actului medical și prin asta, clar, performanța medicilor, dar și confortul pacienților”, a declarat managerul Dănuţ Căpăţână.
Suma aproximativă pe care SCJU o va plăti este de 100.000 de euro. Potrivit managerului spitalului, banii provin exclusiv din economiile făcute de spital, de-a lungul anului, din banii încasați din redevențele externalizărilor.