Consilierii locali au aprobat astăzi finanțarea echipei CVM Tomis
Publicat de Claudiu Dobrescu, 13 octombrie 2015, 15:58
Consilierii constănteni au votat astazi alocarea sumei de un million opt sute de mii de lei pentru performață sportivă, clubului de volei masculin Tomis, fonduri care trebuie administrate în perioada sezonului competițional 2015/ 2016.
Săptămâna trecută ședința Consiliului Local Constanța nu a mai avut loc din cauza neîntrunirii cvorumului.
Odată rezolvată această problemă financiară, CVM Tomis poate să se implice in activitatea de pregătire înaintea noului sezon.
Conducerea clubului a anunțat disputarea a trei partide amicale.Campioana României va juca mâine de la ora 17.00 în deplasare cu Dobrudja Dobrici, iar vineri și sâmbătă CVM Tomis se va confrunta în Sala Sporturilor din Constanța cu Lukoil Burgas de la ora 17.30.