Cele mai noi cote de piaţă ale sistemelor de operare
Publicat de , 11 octombrie 2015, 13:54
Cele mai noi date privind cotele de piaţă ale sistemelor de operare scot la iveală informaţii interesante. Kantar WorldPanel prezintă cele mai noi date privind cotele de piaţă ale sistemelor de operare mobile. Perioada luată în calcul este iunie – august, iar marele câştigător este iOS, relatează yoda.ro.
Surprinzător, şi Windows reuşeşte să îşi facă tot mai mult loc pe smartphone-uri, în diferite colţuri ale lumii, inclusiv în Europa. Cert este că Android pierde puncte importante pe pieţele importante.
Pe cea mai importantă piaţă, SUA, Android câştigă două procente şi jumătate, în timp ce Apple pierde aproape la fel de mult. În Europa, în cele mai importante cinci ţări din punct de vedere economic, Android are minus 3,3%, iar iOS şi Windows cresc uşor.
O altă cercetare, a celor de la comScore, făcută pe luna august arată cotele de piaţă în SUA ale celor mai importanţi producători. Comparativ cu luna mai, Apple şi LG reuşesc să îşi îmbunătăţească uşor cota de piaţă, în timp ce Samsung, Motorola şi HTC pierd teren.
Apple are peste 44% din piaţă şi este cel mai important producător de smartphone-uri pe piaţa americană. Samsung are 27,4% şi ocupă locul al doilea, iar pe trei vine, la mare distanţă, LG, cu o cota de 9,1%, scrie gsmarena.