Avocata Paula Iacob a murit
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 octombrie 2015, 11:02
După o lungă suferinţă, Paula Iacob a murit marți seară la vârsta de 83 de ani. Paula Iacob se afla de mai bine de o lună internată la Spitalul Bagdasar din Capitală.
La finalul anului 2014, a suferit un accident, după ce a căzut pe stradă şi a avut nevoie de intervenţia medicilor pentru rănile grave suferite. În plus, ea a fost suferit o fractură de şold şi a avut nevoie de două intervenţii chirurgicale, ea recuperându-se, în vara lui 2015, într-o clinică de recuperare din România.
Paula Iacob a devenit celebră în România după Revoluţie când a devenit avocata lui Nicu Ceauşescu, iar ulterior, o cunoscută activistă pentru drepturile animalelor.
L-a scăpat de la moarte pe maidanezul Bosquito, s-a luptat pentru eliberarea profesorului „de sex” de la Liceul Jean Monnet, a fost avocata lui Gigi Becali şi a colaborat cu Securitatea sub pseudonimele Gabriela (1952-1954) şi Ioana (1970-1974).