Constănţeanca Eliza Samara, CAMPIOANĂ EUROPEANĂ!
Publicat de Bogdan Comșa, 4 octombrie 2015, 19:06
Constănţeanca Eliza Samara a cucerit, duminică după-amiaza, medalia de aur în proba de simplu a Campionatului European de la Ekaterinburg, Rusia.
Este un trofeu important, cu atât mai mult cu cât, la această secţiune, românca nu urcase încă pe podium la întrecerea continentală.
În finală, Eliza Samara, numărul 21 în lume, a învins-o cu 4-3 pe Jie Li, din Olanda, a 22-a jucătoare a lumii.
Samara a mai câştigat la Ekaterinburg şi 2 medalii de argint: cu echipa şi la dublu alături de unguroaica Georgina Pota.