Produse Apple şi Google nu vor mai fi vândute pe Amazon
Publicat de , 3 octombrie 2015, 21:05
În ultimii trei ani, compania ‘Prime Video’ a devenit o parte importantă a subscrierilor la abonamente pentru serviciile ‘Amazon Prime’, mixul global al grupului oferind inclusiv transport gratuit expres pentru 99 de dolari pe an, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al gigantului de distribuție Amazon.
În consecință este important ca dispozitivele cu conținut streaming pe care le vinde Amazon să aibă o bună interacțiune cu ‘Prime Video’ pentru a evita o confuzie la nivelul clientului, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Grupul din Seattle va elimina astfel de pe site-ul său de vânzări online receptoarele multimedia Apple TV și ‘cheile’ multimedia Chromecast ale Google.
Aceasta decizie va intra în vigoare la sfârșitul lunii octombrie, conform discuțiilor de pe forumurile online între distribuitorii acestor produse, precizează AFP.
Chiar dacă Amazon va retrage de pe platforma sa cele două produse, el va continua totuși să vândă device-urile Roku, adaptorarele Fire TV, consolele Xbox (Microsoft) și PlayStation (Sony).
Decizia vine la numai câteva zile după ce Google și Apple au anunțat versiuni îmbunătățite ale dispozitivelor lor, care permit astfel o viteză mai mare viteză de streaming, pe o piață în plină expansiune. Amazon va dezvălui săptămâna viitoare noua versiune de Fire TV.