Meciuri interesante la Ovidiu și Tulcea
Publicat de Catalin Donose, 3 octombrie 2015, 07:46
În cadrul etapei a 6-a din Liga a III-a de fotbal, în această după-amiază, de la ora 15, cele două echipe dobrogene vor evolua pe teren propriu.
Stadionul „Orășenesc” din Ovidiu va găzdui meciul dintre FC Viitorul II și Unirea Slobozia, gazdele dorindu-și a doua victorie din actualul campionat.
La Tulcea, pe Stadionul „Cosma Zaiț”, Delta Dobrogea pornește favorită în partida cu Petrolistul Boldești, tulcenii aflându-se pe locul al doilea și având ca obiectiv, promovarea.