CFR-iştii amână posibilitatea grevei generale pe 15 octombrie
Publicat de , 28 septembrie 2015, 14:39
Federaţiile Sindicale din Transporturile Feroviare spun că vor declanşa greva generală după 15 octombrie, și nu la 1 octombrie, așa cum anunțaseră inițial. Aceasta în cazul în care contractul colectiv de muncă nu va fi semnat până cel târziu pe 30 septembrie, iar salariile nu vor creşte cu cel puţin 10%.
Sindicaliştii mai solicită acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu, despre care ei spun că este legat direct şi explicit de siguranţa naţională.
Marţi are loc o întâlnire între reprezentanții CN CFR, CFR Marfă și CFR Călători și sindicaliști.