Băut şi cu permisul suspendat, la volan, pe bulevardul Tomis
Publicat de , 26 septembrie 2015, 08:49
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Audi A5 a fost tras pe dreapta, sâmbătă dimineaţă, puţin înainte de ora 4.00, de agenţii Poliţiei Rutiere.
Aceştia efectuau verificări de rutină în trafic pe bulevardul Tomis. Poliţiştii au constatat că şoferul avea permisul suspendat. În plus, testat cu aparatul Dragger, tânărul avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel că el s-a ales acum cu dosar penal pentru două infracţiuni: conducere sub influenţa alcoolului şi şofat cu permisul suspendat.