Se întoarce roata. Austria vrea să ne trimită cinci mii de imigranţi
Publicat de Bogdan Comșa, 25 septembrie 2015, 19:29
Autorităţile din Austria şi Germania intenţionează să redirecţioneze către alte ţări din spaţiuil european o parte a imigranţilor care au ajuns, recent, pe teritoriul lor.
Astfel, mii de persoane din Siria, Irak, Afganistan, Kosovo şi din mai multe ţări africane ar putea să ajungă inclusiv în România.
Guvernul austriac a anunţat, deja, că are în plan să trimită în România şi Bulgaria 5.000 de imigranţi.
Măsura vine ca urmare a aplicării cu stricteţe a procedurilor de azil, în contextul în care numeroase ţări membre ale Uniunii Europene sunt acuzate că nu respectă reglementările, scrie Mediafax.
În plus, pe fondul reticenţei României, Slovaciei, Cehiei şi Ungariei de a accepta refugiaţi pe baza cotelor obligatorii, Comisia Europeană a anunţat că a declanşat proceduri de avertizare şi sancţionare a 19 state membre UE care nu au aplicat în mod corect reglementările internaţionale privind acordarea de azil azilul.
Comisia Europeană a transmis, deja, notificări formale ţărilor menţionate, inclusiv României.
Vă reamintim că autorităţile Române au organizat două tabere de primire a refugiaţilor în sud-vestul ţării şi intenţionează să amenajeze încă una în Mangalia.