Al treilea succes al României la CE de minifotbal
Publicat de Claudiu Dobrescu, 25 septembrie 2015, 08:31
Naționala de minifotbal a României a înregistrat un nou succes la ediția a VI-a a Campionatului European, competiție care se desfășoară în aceste zile în Croația.
Tricolorii au învins în primele două meciuri, Scoția cu 1-0 și Serbia cu 2-0 cu Serbia, iar ieri s-au impus în cea de-a treia partidă, scor 3-0 cu reprezentativa Bulgariei.
Autorii golurilor au fost Mircea Popa, Gabriel Tănase și Ciprian Ursu. România este câștigătoarea precedentelor cinci ediții ale Campionatului European (2010 în Slovacia, 2011 în România, 2012 în Republica Moldova, 2013 în Grecia și 2014 în Muntenegru) şi se află pe primul loc în Grupa B, cu maximum de puncte.
Selecţionata de minifotbal a ţării noastre va întâlni azi, de la ora 18.00 în optimile de finală ale competiției, ocupanta locului secund în Grupa A, Israel sau Croația.