Înţelegere cu tematică militară semnată între România şi Republica Moldova
Publicat de , 22 septembrie 2015, 18:07
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa şi omologul său din Republica Moldova, Anatolie Şalaru au semnat, la Neptun, “Înţelegerea tehnică de colaborare în domeniul standardizării militare între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale din România”.
Colaborarea se va axa pe acordarea de sprijin de specialitate în vederea realizării cadrului de reglementare la nivel naţional pentru consultarea şi implementarea standardelor internaţionale specifice, precum şi pe schimbul de experienţă între organismele şi structurile cu atribuţii în domeniu, transmite Biroul de presă al Guvernului.
Ceremonia de semnare a avut loc în cadrul şedinţei comune a Guvernelor României şi Republicii Moldova.