Traficanţii de migranţi vor face mai multă puşcărie
Publicat de Bogdan Comșa, 21 septembrie 2015, 19:11
În plină criză a migranţilor, Ministerul de Interne de la Bucureşti iniţiază un proiect de lege care vizează înăsprirea sancţiunilor pentru traficanţii de migranţi.
Astfel, minimul pedepsei pentru această faptă ar putea fi majorat de la trei la cinci ani, iar în cazul în care migrantul este supus la rele tratamente, pedeapsa poate ajunge până la 12 ani.
Marţi, la Consiliul extraordinar pentru Justiţie şi Afaceri Interne – JAI pe tema migraţiei, ministrul român de Interne, Gabriel Oprea, va reitera că România poate prelua doar 1.785 de solicitanţi de azil.
Dacă va fi supusă la vot propunerea Comisiei Europene de instituire a unor cote obligatorii, reprezentantul României va vota împotrivă.