Ședință CSAT pe tema crizei imigranților
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 septembrie 2015, 08:49
CSAT se va reuni astăzi pentru a discuta poziția României în criza refugiaților, în contextul refuzului autorităților române de a accepta cotele obligatorii, al solicitărilor unor lideri europeni privind sancționarea țărilor care se opun acestor cote, dar și al scandalului diplomatic româno-ungar.
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condusă de președintele Klaus Iohannis, va avea loc începând cu ora 11.00.
Administrația Prezidențială a informat că pe ordinea de zi a ședinței CSAT sunt incluse subiecte referitoare la planul de implementare a Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019, intensificarea fenomenului imigraționist la frontiera României și măsuri privind gestionarea situației, Carta Albă a Apărării și Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică 2015 – 2020.
Conform sursei citate, în ședința CSAT vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională, iar la finalul acesteia șeful statului va susține o declarație de presă.