FC Viitorul – FC Voluntari, scor 3-0 (1-0)
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 septembrie 2015, 08:22
FC Viitorul Constanţa s-a impus categoric aseară în partida disputată pe teren propriu cu FC Voluntari în etapa a-10-a a Ligii 1 la fotbal.La pauză scorul a fost 1-0 iar la final, 3-0.
Au marcat Aganovic (min.20), Nicoliţă (min.73) şi Mitrea (min.90+2).FC Voluntari a avut trei ocazii bune de a înscrie însă ilfovenii nu au reuşit să-l învingă pe portarul Rîmniceanu.
După acest meci, antrenorul secund al gazdelor, Cătălin Anghel, a menţionat că rezultatul obţinut este mai important decât nivelul tehnic la care a jucat FC Viitorul iar tehnicianul Flavius Stoican şi-a exprimat dezamăgirea că echipa sa nu a reuşit nici măcar un rezultat de egalitate.