Pe scurt despre…. Școală

Publicat de , 14 septembrie 2015, 12:38 / actualizat: 9 februarie 2016, 10:17
Este 14 septembrie și, dacă mai există ceva sigur în ziua de azi, e sigur că, în România începe anul școlar. Cel preuniversitar…
Numai că și în chestiunea aceasta siguranța e așa…parțială. Ministerul Educatiei a modificat structura anului școlar, cu 4 zile înainte ca elevii să înceapă orele. Subiect de mari dezbateri mediatice.
Este așa o mare problemă? În fond, se dă o săptămână în plus în iarnă, când, abia se încheie sărbătorile, căci se știe, de abia după Sf. Ion ne intrăm în ritm. Pe de altă parte, școala se prelungește în iunie. Cam rău, când soarele îndeamnă la vacanță.
Dar ce ziceți despre problema școlilor fără avize sanitare, a profesorilor lipsă în mediul sătesc, a salariilor mici din învățământ, a manualelor necorespunzătoare și a programei școlare depășite?
Dar problema disciplinei școlare, a elevilor nemotivați și indisciplinați? … A pardon, sună puțin învechit?
Învățământ românesc depășit? Așa comentează astăzi mulți dintre cei care nu sunt mulțumiți, pe bună dreptate, de rezultatele în ansamblu ale învățământului național. Degeaba avem olimpici internaționali, dacă ei părăsesc România pentru studii universitare și nu se mai întorc…
Acum vreo două zile, într-o emisiune televizată, criticând manualele, o doamnă se plângea că în ele apar prea puține poze cu calculatoare, iar în plus sunt multe imagini anacronice, de la sate, cum ar fi spartul lemnelor de de către bunic sau mama care face gogoși. Adică, doamna era indignată că, în subliminal, abecedarul de astăzi ii trimite pe copiii inocenti cu gândul că fetele stau la cratiță și au ghinionul să rămână mereu acolo. Dincolo de faptul că am o ușoară nostalgie a vremurilor când bunica îmi făcea cel mai gustos cozonac pe care l-am mâncat vreodată, aș spune că mi s-ar părea un pic ciudat să văd în manuale femei care cară saci de ciment. Deși, în vremurile de azi, se întâmplă. Dar acestea sunt subtilități. Cu adevărat gravă este problema cadrelor didactice lipsă la țară, a salariilor penibile din învățământ, a școlilor fără avize de funcționare, a programei școlare depășite și a elevilor care, din păcate, din ce în ce mai des abandonează școala, din varii motive.
Și asta mă duce cu gândul la cei pe care nu i-am menționat până acum. La părinți…
La cei care ar trebui să fie atenți la educația copiilor lor, de când sunt mici. Căci, trebuie să înțelegem că educatorii, învățătorii, profesorii, nu sunt părinții copiilor noștri. Familia are, cred, cel mai important rol în educație. Din păcate, ocupați cu stresul cotidian, plecați în străinătate, lipsiți de mijloace materiale, părinții sunt parcă din ce în ce mai absenți din educația copiilor. Și asta se vede…
Școala, încotro? Întrebare anuală, la mijloc de septembrie. O adresăm și noi, elevilor de la o asociație care s-a încăpățânat să demostreze, că, buturuga mică poate să răstoarne carul mare: Asociația Elevilor din Constanța. Cu câțiva membri discutăm in emisiunea ”Stil de viață” din această seară, de la ora 18.05.
În rest, tuturor, succes în noul an școlar!
Steliana Bajdechi