Ascultă Radio România Constanța Live

Se întâmplă în România anului 2015: o femeie a născut pe holul maternităţii

Se întâmplă în România anului 2015: o femeie a născut pe holul maternităţii

Publicat de Bogdan Comșa, 12 septembrie 2015, 16:07

La Maternitatea ”Elena Doamna” din Iaşi a fostd eclanşată o anchetă internă, după ce o femie a născut pe holurile unităţii, deşi existau doi medici de gardă.

Femeia, din localitatea Biosia, a ajuns la spital joi cu ambulanţa, dar a fost lăsată să aştepte pe hol, pentru că, spun medicii, la momentul respectiv erau ocupaţi cu consultarea unor paciente.

Între timp, pacientei i s-a declanşat naşterea pe hol, în timp ce aştepta să intre în triaj, deşi cazul reprezenta o urgenţă şi necesita transferul rapid în sala de naşteri, informează Mediafax.

Femeia a fost preluată de unul dintre cei doi medici care erau de gardă şi dusă în sala de naşteri.

Managerul maternităţii, medicul Cristian Dobroe, a declarat că a fost demarată o anchetă internă şi au fost convocate Consiliul Etic şi Comisia de Disciplină.

„Din ce am aflat, pacienta nu a mai avut timp să ajungă în sala de operaţie. Naşterea a decurs în condiţii normale, atât femeia cât şi copilul sunt sănătoşi, n-a avut nimeni de suferit” a mai spus medicul Cristina Dobre.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 5-11 mai
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 15:02

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 5-11 mai

În perioada 5-11 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 06.05.2025, ORELE 10.00 și...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 5-11 mai
Județul CONSTANȚA: În ce stadiu sunt pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 14:49

Județul CONSTANȚA: În ce stadiu sunt pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

Continuă activitățile necesare organizării și desfășurării primului tur al alegerilor pentru Președintele României din anul 2025.  Prin...

Județul CONSTANȚA: În ce stadiu sunt pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Spectacolul “Capra cu trei iezi”, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 14:33

Spectacolul “Capra cu trei iezi”, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”

Spectacolul  “Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă,  va avea loc duminică, 4 mai, de la ora 10.00,  pe scena Teatrului pentru Copii și...

Spectacolul “Capra cu trei iezi”, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”
Liceul „George Călinescu” va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 13:31

Liceul „George Călinescu” va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene

Cu sprijin financiar european, clădirea Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța va fi reabilitată din punct de vedere energetic...

Liceul „George Călinescu” va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 13:24

CONSTANȚA: Înainte de alegerile prezidențiale, Serviciul Evidență Persoane va avea un program special de lucru cu publicul

În contextul desfășurării alegerilor pentru Președintele României, turul I în data de 4 mai 2025 și turul II în data de 18 mai 2025, pentru...

CONSTANȚA: Înainte de alegerile prezidențiale, Serviciul Evidență Persoane va avea un program special de lucru cu publicul
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 12:40

AUDIO | Europa înregistrează cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din ultimii 25 de ani. România se află printre țările cu cele mai multe îmbolnăviri

Astăzi, se încheie Săptămâna Mondială a Imunizării, iar specialiștii atrag atenția că realizările obținute în eradicarea bolilor...

AUDIO | Europa înregistrează cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din ultimii 25 de ani. România se află printre țările cu cele mai multe îmbolnăviri
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 12:14

Vreme frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, în întreaga țară; averse de scurtă durată în zonele de deal și de munte

Vremea va fi în general frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, cu zile mult mai calde pentru această perioadă, în unele zone, însă vor apărea...

Vreme frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, în întreaga țară; averse de scurtă durată în zonele de deal și de munte
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 12:09

Navele de pasageri Vivaldi și A Rosa Flora au ajuns în Portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Vivaldi a făcut, azi dimineață, escală în portul Constanța cu turiști din Franța, Canada, Belgia și Spania. Nava...

Navele de pasageri Vivaldi și A Rosa Flora au ajuns în Portul Constanța