Sâmbătă dimineaţă „condimentată” cu incidente în trafic, pe străzile din Constanţa

Publicat de , 12 septembrie 2015, 10:56
Neatenţia în trafic l-a costat scump pe un şofer constănţean. Sâmbătă dimineaţă, bărbatul, în vârstă de 62 ani nu a oprit la stop, pe strada Mihai Viteazu, iar maşina lui a fost lovită de un alt autoturism, care circula regulamentar pe strada Nicolae Iorga şi proiectată în clădirea unde funcţionează un cabinet medical. Din fericire, în acel moment nu trecea nimeni pe trotuar.
În urma accidentului, ambii şoferi au fost răniţi uşor.
Iar puţin înainte de ora 10.00, la intersecţia bulevardului Mamaia cu strada I.G. Duca a avut loc o altă coliziune rutieră, tot pe fondul neacordării de prioritate (foto).
FOTO – Facebook Info Trafic Constanta