Echipele calificate în sferturile Cupei Ligii la fotbal
Publicat de Claudiu Dobrescu, 11 septembrie 2015, 08:22
FC Viitorul a disputat ieri teren propriu partida cu CSU Craiova din optimile de finală ale Cupei Ligii la fotbal şi s-a calificat în sferturi, în urma loviturilor de departajare.
După 90 de minute regulamentare şi doua reprize de prelungiri, scorul a fost 0-0.Echipa lui Gheorghe Hagi s-a impus cu 9-8 după executarea loviturilor de la 11 metri.În aceeaşi manşă a competiţiei, aseară, Astra Giurgiu a castigat cu 2-0 partida cu FC Voluntari iar Pandurii Tg Jiu a pierdut cu 0-2 meciul cu Dinamo Bucureşti.
Alte formaţii calificate sunt:Concordia Chiajna, ACS Poli Timişoara şi CFR Cluj în timp ce FC Steaua şi ASA Tg Mureş (campioana şi vicecampioana României) sunt calificate direct în faza următoare.