Atenție șoferi! Lucrări pe A2
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 septembrie 2015, 11:35
Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că astăzi, în intervalul orar 11:00 – 16:00, pe A2 Bucureşti – Constanța, pe sensul de mers către Constanța, între kilometrii 17 şi 20, se efectuează lucrări de înlocuire a parapetelor care separă cele două sensuri de mers, traficul fiind redirecţionat pe banda 1.
Conducătorilor auto li se recomandă să circule prudent, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să se asigure corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulaţie.