Regele Mihai i-a retras o distincţie lui Sorin Oprescu
Publicat de , 7 septembrie 2015, 16:04
Regele Mihai a decis retragerea calității de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofițer, primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, arestat pentru fapte de corupție, a anunțat, luni, Casa Regală. Această decizie a fost luată în conformitate cu prevederile Statutului Ordinului Dinastic Coroana României din 30 decembrie 2011, se precizează într-un comunicat.
Sorin Oprescu a fost informat printr-o scrisoare din partea Cancelariei Decoraţiilor Regale despre retragerea acestui ordin, mai arată Casa Regală.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.