Timpul petrecut de adolescenţi în faţa ecranelor, asociat cu scăderea notelor la examene
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 septembrie 2015, 14:00
Adolescenţii care petrec o oră suplimentară în fiecare zi navigând pe internet, privind la televizor sau jucându-se pe computer obţin la examene note mai mici cu până la două puncte faţă de cele primite de colegii lor care îşi petrec timpul liber într-o altă manieră, potrivit unui studiu recent.
În cadrul acestui studiu, realizat pe un eşantion de peste 800 de elevi cu vârstele cuprinse între 14 şi 15 ani, cercetătorii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie au descoperit, de asemenea, că activităţile fizice nu au niciun efect asupra performanţelor şcolare, informează Reuters.
Întrucât acest studiu a fost o cercetare prospectivă, în care oamenii de ştiinţă i-au monitorizat pe elevi de-a lungul timpului, pentru a descoperi felul în care diferite tipuri de comportament influenţează performanţele şcolare, cercetătorii britanici spun că au ajuns la o concluzie pe care ei o consideră rezonabilă – timpul petrecut în faţa ecranelor moderne determină o scădere a notelor obţinute la examene.
„Am făcut aceste analize doar asupra elevilor de clasa a X-a, însă monitorizarea noastră reprezintă cel mai probabil o «radiografie» exactă a comportamentului obişnuit al participanţilor, iar din acest motiv ni se pare rezonabil să sugerăm că timpul suplimentar petrecut în faţa ecranelor ar putea influenţa negativ notele primite de adolescenţi”, a declarat Kirsten Corder de la Centre for Diet and Activity Research din cadrul Universităţii Cambridge, coautoare a studiului.
Studiul cercetătorilor britanici, publicat în International Journal of Behavioral Nutrition and Physical Activity, a descoperit că timpul mediu petrecut de adolescenţi în faţa ecranelor moderne în fiecare zi este de patru ore.
O oră suplimentară petrecută în faţa televizorului sau pe internet la vârsta de 14 ani şi jumătate a fost asociată cu obţinerea, la vârsta de 16 ani, unor note care sunt mai mici cu două puncte. Pentru două ore suplimentare, notele au fost mai mici cu patru puncte.
În mod deloc surprinzător, rezultatele studiului au arătat că elevii care, după efectuarea temelor zilnice, obişnuiesc să citească sau se pregătesc în mod suplimentar la diverse materii, timp de o oră pe zi, obţin note care sunt în medie cu 4-5 puncte mai mari decât colegii lor care nu fac acest lucru.
Potrivit cercetătorilor britanici, va fi nevoie de o serie de studii suplimentare pentru a confirma efectele evidenţiate de acest studiu, însă ei i-au sfătuit pe părinţii care sunt îngrijoraţi de notele slabe obţinute de copiii lor să limiteze timpul petrecut de aceştia în fiecare zi în faţa ecranelor moderne.
Într-o analiză diferenţiată în funcţie de tipurile de activităţi ce implică folosirea unor dispozitive cu ecrane moderne, autorii studiului au descoperit că privitul la televizor a generat cele mai dăunătoare efecte asupra performanţelor şcolare.
Sursa – mediafax.ro