Doar punct bonus pentru CS Năvodari la Petroșani
Publicat de Catalin Donose, 6 septembrie 2015, 08:02
În cadrul etapei a 15-a din Divizia Națională de Seniori la rugby, ieri, Știința Petroșani a dispus greu de CS Năvodari cu 23 – 19 dar formația dobrogeană a obținut punctul bonus defensiv.
Deși echipa antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase a reușit 3 eseuri, față de cele 2 ale gazdelor și două transformări de fiecare parte, diferența a fost făcută de cele trei lovituri de pedeapsă transformate de Știința.
CS Năvodari continuă să fie pe locul al doilea al clasamentului cu 50 de puncte iar etapa viitoare va evolua pe stadionul propriu cu ultima clasată, CSUAV Arad.