Cum va fi vremea în această toamnă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 septembrie 2015, 11:00
În acest an vom avea o toamnă călduroasă şi săracă în precipitaţii, anunţă meteorologii.
Valorile termice în luna septembrie vor fi peste medie, mai ales în sud-estul şi vestul ţării, iar în luna octombrie va ploua în centrul, nordul şi vestul României. Temperaturile vor rămâne ridicate şi în luna noiembrie, afirmă directorul executiv al ANM,
Elena Mateescu:
„Prognoza vremii pe termen mediu indică pentru zona României o toamnă cu valori termice peste medie, în special în partea de sud, sud-est şi local în vestul ţării, vorbim de temperaturi medii lunare. Nu excludem această alternanţă în continuare de perioade foarte călduroase urmate de perioade mai reci. Pentru prima lună de toamnă, datele Centrului European indică în continuare o tendinţă de deficit de precipitaţii exceptând zonele centrale şi nordice, unde ne aşteptăm la valori apropiate de mediile climatologice, ceea ce poate să determine în continuare pentru zona de sud, sud-est şi est a României un deficit de apă în sol, exceptând partea de vest, centru şi nord, acolo unde mai ales săptămâna viitoare ne aşteptăm la precipitaţii”.