Bucătarii tulceni vă oferă astăzi cel mai bun Borş de Peşte al Deltei
Publicat de Adina Sîrbu, 6 septembrie 2015, 10:27
Festivalul Borşului de Peşte al Deltei Dunării, ajuns la a treia ediţie, se desfăşoară la Crişan.
Sunt organizate concursuri gastronomice pentru bucătarii tulceni, pe bază de reţete tradiţionale deltaice.
Echipele de bucătari se întrec în preparate, prezentând invitaţilor şi turiştilor produse tradiţionale fiecărei etnii.
După ce ieri vizitatorii s-au înfruptat din plachii, proţap de crap, saramură şi alte preparate gătite pe loc, din peşte proaspăt, astăzi toate echipele de bucătari pregătesc, după reţete proprii, celebrul borş de peşte.
Frumusețea Deltei este prezentată și prin spectacole de folclor, susținute de etniile locale.