Ultima strigare pentru ocuparea posturilor în învăţământul preuniversitar constănţean
Publicat de Cristina Ghelasie, 31 august 2015, 09:17 / actualizat: 31 august 2015, 12:22
La Liceul Teoretic „Ovidius” are loc luni, 31 august, şedinţa publică de repartizare pentru ocuparea posturilor didactice sau catedrelor vacanţe din învăţământul preuniversitar.
În judeţul Constanta sunt disponibile aproximativ 1.000 de posturi, cele mai multe de educator şi învăţător.
Săptămâna trecută, în unităţile de învăţământ constănţene au fost avizate cererile de angajare în regim de plată cu ora a profesorilor titulari, asociaţi sau pensionari.
La nivelul ISJ Constanţa, s-au înregistrat 133 de solicitări, iar cele care nu au fost rezolvate vineri vor intra luni, 31 august, în şedinţă publică.