Trei sute de sportivi s-au confruntat la Campionatul Naţional de lupte pe plajă
Publicat de Claudiu Dobrescu, 31 august 2015, 08:35
Sâmbătă şi duminică, pe plaja „Laguna” din Mangalia, s-au disputat întrecerile Campionatului Naţional individual de lupte pentru cadeţi şi juniori. Au participat peste 300 de sportivi din ţară, iar judeţul Constanţa a fost reprezentat de luptători de la CS Farul, LPS Constanţa şi CS Mangalia.
Sportivul Răzvan Arnăut (de la CS Farul) a câştigat medalia de bronz la categoria 60 kg cadeţi. Pe locul al treilea s-a clasat şi Ana Maria Bunduc (de la CS Mangalia) la categoria 50 kg – cadeţi, iar Andrei Balaban, tot de la clubul din Mangalia, a câştigat medalia de argint la +70 kg.
Tot de la CS Mangalia, Cătălin Pârvu s-a clasat pe locul cinci la 60 kg cadeţi. Cel mai bun rezultat al sportivilor de la LPS a fost înregistrat de Cristian Stoicescu, locul cinci la 80 kg juniori.