(AUDIO) Vorba aceea – Maxim versus maximum
Publicat de Larisa Calistru, 31 august 2015, 08:50
Ce ar fi acum să ascultăm muzică la maxim sau minim?
Care ar fi greșeala în acest caz? Aici se folosesc locuțiunile adverbiale compuse din prepozitia “la” plus substantivele “maximum” sau “minimum”. Noi le-am folosit ca adjective, ceea ce este greșit. Deci, varianta corectă ar fi „Să ascultăm muzică la maximum sau la minimum”.
La maximum/minimum sunt locuțiuni adverbiale, compuse din prepoziția la plus substantivele maximum/minimum.
Exemple: S-a înfuriat la maximum; a redus la minimum cheltuielile de trai.
Ca adjective, aceste cuvinte au formele maxim/minim: valoare maximă, eforturi minime.
Aceste expresii de cele mai multe ori sunt folosite greşit, deoarece foarte multă lume nu cunoaște forma sau sensul exact al acestor expresii, sau chiar nu cunoaşte sensul cuvintelor care intră în formarea acestor expresii.
Și nu uitați vorba aceea: M-ai cucerit când am observat că vorbești și scrii corect gramatical.