134 de persoane puse sub control judiciar în doar o săptămână
Publicat de , 30 august 2015, 16:43
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 134 de persoane şi au fost înregistrate 23 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 31 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 101 persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de 2 persoane a fost dispusa măsura controlului judiciar pe cauțiune.
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost înregistrate 23 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu măsura arestării preventive (în 8 de cazuri), cu măsura asistării zilnice (într-un caz), în condamnare cu suspendare (în 2 cazuri) şi executarea pedepsei închisorii (6 cazuri). De asemenea, din control judiciar pe cauțiune în mandat de executare a pedepsei închisorii (un caz), din arest la domiciliu în arestare preventivă (3 cazuri) și în mandat de executare a pedepsei închisorii (în 2 cazuri).