Şoferul care a lovit un poliţist în Mamaia a fost arestat preventiv
Publicat de Bogdan Comșa, 23 august 2015, 15:01
Şoferul care l-a lovit sâmbătă cu maşina pe un poliţist, în staţiunea Mamaia, a primit mandat de arestare preventivă duminică după-amiaza pentru 30 de zile, sub acuzaţia de ultraj.
El va ajunge în arestul Poliţiei Constanţa.
În momentul incidentului, bărbatul avea o alcoolemie de 2 la mie în sânge, spun surse judiciare.
După ce l-a lovit cu portiera autoturismului pe poliţist, şoferul beat a încercat să fugă, dar a fost prins şi dus la sediul Poliţiei Constanţa.
Poliţistul accidentat nu a avut nevoie de internare, dar, ajuns la spital, el a acuzat dureri la coloană.
Constănţeanul, în vârstă de 32 de ani, este navigator şi a fost arestat chiar în ziua în care la Bucureşti a fost înmormântat poliţistul Gheorghe Ionescu.
Acesta şi-a pierdut viaţa după 3 săptămâni de comă. El a ajuns în spital în urma unui incident similar: a fostaccidentat de un şofer care a încercat să fugă de patrula de Poliţie.