Atenție, șoferi! Transport agabaritic pe străzile Constanței
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 august 2015, 09:00
Atenție, șoferi! Un transport agabaritic, pentru care a fost eliberată autorizație specială, va trece prin județul Constanța în următoarele zile, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
Transportul se va efectua începând de luni, 24 august, până pe 27 august, pe ruta: DN 1 Ploieşti ÷ Intersecţie DN 1 – Autostrada A3 ; Autostrada A3: Intersecţie DN 1 – Autostrada A3 ÷ Intersecţie Autostrada A3 – DN Centura Bucureşti ; DN Centura Bucureşti : Intersecţie Autostrada A3 – DN Centura Bucureşti ÷ Intersecţie DN 2 – DN Centura Bucureşti ÷ Intersecţie Autostrada A2 – DN Centura Bucureşti ; Autostrada A2 : Intersecţie Autostrada A2 – DN Centura Bucureşti ÷ Intersecţie Autostrada A2 – DN 21 (Drajna) ÷ Intersecţie Autostrada A2 – DJ 381 ; DN 3 : Intersecţie DN 3 – DJ 381 ÷ Cobadin ÷ Topraisar ; DN 38 : Topraisar ÷ Agigea ; DN 39 : Agigea ÷ Intersecţie DN 39 – RORO ; DN 39A : Intersecţie DN 39 – RORO ÷ Constanţa – RORO.
Convoiul va fi însoțit, conform prevederilor Autorizației Speciale de Transport (AST), de două vehicule autorizate și de un echipaj al Poliției Rutiere.
Transportul se va desfășura etapizat, cu întreruperea temporară și locală a circulației rutiere.