Continuă căutările fetiţei dispărute în Dunăre la Hârşova
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 august 2015, 09:26 / actualizat: 20 august 2015, 12:14
Fetiţa de 8 ani care a disparut marţi în Portul Hârsova este de negăsit.
Scafandrii ISU Dobrogea o caută şi astăzi.
Părinţii fetiţei au alertat autorităţile marţi seară, după ce micuţa, care era plecată de acasă de la amiază, nu s-a mai întors acasă.
Un martor spune că ar fi văzut-o căzând în apă de pe un ponton.
Poliţiştii de la Transporturi, cei de la Garda de Coastă şi un echipaj de pompieri au efectuat căutări, însă le-au abandonat din cauza întunericului.
Din verificări, a rezultat că fetiţa s-a îndreptat către Dunăre, unde, de pe un ponton, a căzut în apă.
Un martor a declarat că ar fi văzut-o căzând în fluviu.