FOTO: Hoteluri din Saturn, sancţionate de autorităţi

Publicat de Bogdan Comșa, 18 august 2015, 16:29
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a continuat, marţi, 18 august, controalele în staţiunea Saturn.
Acţiunea a fost organizată şi de această dată, împreună cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Turism.
În vizorul celor două instituţii s-au aflat, astăzi, hotelurile Tosca şi Aida.
Preşedintele ANPC, Marius Dunca, a anunţat că au fost descoperite mai multe nereguli – mizerie în camere, spaţii neîngrijite, mobilier degradat şi mai multe nereguli în bucătării.
Marius Dunca a anunţat că hotelul Aida a fost declasificat la o stea, iar cele două unităţi au fost amendate cu 50.000 de lei şi s-a dispus remedierea deficienţelor.
Reprezentanţii celor două unităţi nu au putut fi contactaţi.