FC Farul Constanța a câștigat derby-ul Dobrogei
Publicat de Catalin Donose, 14 august 2015, 16:18
Divizionara secundă, FC Farul Constanța a susținut astăzi, pe stadionul propriu o partidă de verificare cu Delta Dobrogea Tulcea din Liga a III-a.
După un meci influențat de căldura excesivă, gazdele s-au impus cu 2-1 (1-1).
Golurile au fost marcate de Mihai Nicorec în minutul 10 și Sorin Chițu în minutul 53 respectiv Marius Tigoianu în minutul 11.
FC Farul și-a aflat adversarele din Liga a II-a, în primele etape, urmând să evolueze cu echipe retrogradate din prima ligă, pe 29 august în etapa inaugurală, cu Ceahlăul Piatra Neamț în deplasare și pe 5 septembrie, la Constanța cu Rapid București.