Aglomeraţie mare pe ruta Constanţa – Mangalia şi spre munte
Publicat de Bogdan Comșa, 14 august 2015, 13:49
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (13.00) nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vreunui eveniment rutier.
În ceea ce privește fluența circulației, se înregistrează valori mari de trafic pe DN39 Constanța – Mangalia, pe tronsonul cuprins între Agigea și Eforie Sud, pe sensul către Mangalia și pe DN1 Ploiești – Brașov, în zona Comarnic și între stațiunile montane Sinaia și Bușteni, pe sensul de urcare.
Pe autostrada A2 București – Constanța, traficul rutier se desfășoară fluent, în condiții normale. Amintim că din cauza unei tamponări dintre un autotren și un autocamion, circulația auto pe sensul către litoral al acesteia s-a desfășurat îngreunat în această dimineață în zona kilometrului 192, lângă Medgidia.
Pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic, conducătorii auto care se deplasează pe Autostrada A2 București – Constanța sunt sfătuiți :
· să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă;
· să respecte limitele legale de viteză;
· să folosească luminile de întâlnire;
· să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie;
· să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc;
· să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii;
· să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate;
· în cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aştepte până ce intensitatea circulaţiei mai scade.