Ascultă Radio România Constanța Live

Victor Ponta, invitat de ANAT la Mamaia

Victor Ponta, invitat de ANAT la Mamaia

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 august 2015, 12:38

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) l-a invitat pe premierul Victor Ponta să petreacă gratuit o vacanţă la Mamaia, în replică la afirmația primului ministru, care a susținut că unde a mers el în concediu a fost mai ieftin decât în staţiunea românească.

„Îi lansăm invitaţia să petreacă o săptămână la Mamaia, gratuit, la ce hotel doreşte, împreună cu familia, ca să vadă litoralul românesc şi preţurile practicate aici. Dacă sunt mai mari decât la Miami, cu această ocazie să scadă şi taxele. De acum vrem TVA zero la sută, dacă tot e scump la Mamaia. Trebuie să luăm, evident, măsuri să reducem taxele”, a declarat Alin Burcea, prim-vicepreşedinte ANAT.

Dincolo de reducerea TVA la 9% pentru pachetele turistice, „este însă nevoie de adoptarea mai multor măsuri pentru ca turismul românesc să devină mai competitiv, dar şi să ajungă la 6% din PIB, nivelul de potenţial estimat de World Tourism & Travel Council în cazul ţării noastre, faţă de 2%, în prezent”, suține ANAT.

Premierul Victor Ponta a declarat acum câteva zile, că acolo unde a mers el în vacanţă „este un pic mai ieftin decât la Mamaia”.

Ponta a fost în concediu în Statele Unite, la Miami și apoi s-a îmbarcat pe o navă de croazieră.

Ședința CSAT. Participarea României la Planul de Răspuns European şi proiectul de lege a apărării naţionale
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 16:00

Ședința CSAT. Participarea României la Planul de Răspuns European şi proiectul de lege a apărării naţionale

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele interimar Ilie Bolojan și pe a cărei ordine de zi s-au aflat, printre...

Ședința CSAT. Participarea României la Planul de Răspuns European şi proiectul de lege a apărării naţionale
Etapă nouă în procesul de închiriere a sectoarelor de plajă pentru o perioadă de 10 ani
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 15:34

Etapă nouă în procesul de închiriere a sectoarelor de plajă pentru o perioadă de 10 ani

În urma organizării de către Administrația Națională „Apele Române a celei de-a doua proceduri de licitație publică privind închirierea a...

Etapă nouă în procesul de închiriere a sectoarelor de plajă pentru o perioadă de 10 ani
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 5-11 mai
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 15:02

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 5-11 mai

În perioada 5-11 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 06.05.2025, ORELE 10.00 și...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 5-11 mai
Județul CONSTANȚA: În ce stadiu sunt pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 14:49

Județul CONSTANȚA: În ce stadiu sunt pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

Continuă activitățile necesare organizării și desfășurării primului tur al alegerilor pentru Președintele României din anul 2025.  Prin...

Județul CONSTANȚA: În ce stadiu sunt pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 14:33

Spectacolul “Capra cu trei iezi”, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”

Spectacolul  “Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă,  va avea loc duminică, 4 mai, de la ora 10.00,  pe scena Teatrului pentru Copii și...

Spectacolul “Capra cu trei iezi”, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 13:31

Liceul „George Călinescu” va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene

Cu sprijin financiar european, clădirea Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța va fi reabilitată din punct de vedere energetic...

Liceul „George Călinescu” va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 13:24

CONSTANȚA: Înainte de alegerile prezidențiale, Serviciul Evidență Persoane va avea un program special de lucru cu publicul

În contextul desfășurării alegerilor pentru Președintele României, turul I în data de 4 mai 2025 și turul II în data de 18 mai 2025, pentru...

CONSTANȚA: Înainte de alegerile prezidențiale, Serviciul Evidență Persoane va avea un program special de lucru cu publicul
Actualitate miercuri, 30 aprilie 2025, 12:40

AUDIO | Europa înregistrează cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din ultimii 25 de ani. România se află printre țările cu cele mai multe îmbolnăviri

Astăzi, se încheie Săptămâna Mondială a Imunizării, iar specialiștii atrag atenția că realizările obținute în eradicarea bolilor...

AUDIO | Europa înregistrează cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din ultimii 25 de ani. România se află printre țările cu cele mai multe îmbolnăviri