Constanţa: Semnături de la localnici pentru desfiinţarea unei taxe
Publicat de Florentina Stan, 13 august 2015, 12:01
Peste 4.000 de constănţeni au semnat pentru desfiinţarea taxei de linişte, anunţă Andrei Popescu, preşedintele Asociaţiei Constanţa Ia Atitudine.
Ieri, acesta a deschis un al doilea punct de strângere de semnături, pe strada Ştefan cel Mare, după cel amplasat la la intersecţia dintre bd. Lăpuşneanu şi str. Soveja.
Pentru a iniţia un proiect de hotărâre în Consiliul Local, pentru desfiinţarea taxei, este nevoie de circa 13.000 de semnături.
Serviciul de Taxe şi Impozite Constanţa anunţa că în 2014 a strâns peste 6,5 milioane de lei din taxa de linişte, bani care ar fi trebuit folosiţi pentru paza unor bunuri publice, combaterea comerţului stradal ilegal şi prevenirea depunerilor de gunoi menajer.